Dacă până acum aparițiile sale la evenimentele mondene erau cât se poate de strălucitoare, Monica Gabor a adoptat recent ținute simple și un look cât mai natural.
Motivul a fost explicat chiar de vedeta în vârstă de 25 de ani, la finele unei gale la care a fost invitată să participe.
„Nu am voie să mă machiez strident, să îmi vopsesc unghiile și să port bijuterii”, a mărturisit Monica, neprecizând însă cine îi împune aceste reguli.
Mai mult, fost soție a lui Irinel Columbeanu a fost reticentă și atunci când unul dintre invitații la eveniment a încercat să o salute și să sărute pe obraz.
Potrivit martorilor, vedeta ar fi făcut un pas înapoi și ar fi spus că nu îi este permis să accepte un astfel de gest.